Asasinul regizorului cunoscut pentru serialele The Incredible Hulk și Dallas, a fost arestat după mai bine de 30 de ani de la săvârșirea crimei

Asasinul regizorului cunoscut pentru serialele The Incredible Hulk și Dallas, a fost arestat după mai bine de 30 de ani de la săvârșirea crimei
Publicat: 10/05/2019, 12:35

Bărbatul, Edwin Hiatt, a fost reținut joi, în statul american Carolina de Nord. El a fost pus sub acuzare pentru crimă și va fi transferat în California, unde urmează să își ispășească pedeapsa.

Hiatt, în vârstă de 52 de ani, a fost arestat în baza rezultatelor unor teste ADN și a unei mărturisiri. Urmele sale au fost găsite pe mucuri de țigări, iar amprentele lui, în mașina furată a lui Crane, care a fost abandonată la scurt timp după crimă, pe un drum montan.

În luna martie, detectivii din Carolina de Nord l-au chemat la audieri, unde acesta a recunoscut fapta. Criminalul a afirmat că nu mai ținea minte ce se întâmplase în 1985, dar că și-a amintit scene de atunci cu ajutorul autorităților. Hiatt nu a negat că l-a ucis pe regizor și a dat vina pe consumul excesiv de droguri pentru acțiunile sale din acea perioadă. „Chiar nu vreau să îmi aduc aminte trecutul”, a spus Hiatt. „Trăiesc o viață cu totul diferită astăzi”, a adăugat el.

Apropiații lui Edwin Hiatt afirmă că acesta era un om pașnic și generos. „N-ar fi rănit nicio muscă”, afirmă Dee Hall, colegul său de muncă. „Aceasta este o faptă care se presupune că s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani, omul s-a schimbat de atunci”, a continuat acesta.

Barry Crane a murit în Los Angeles, pe 5 iulie 1985. El a fost găsit decedat, gol și înfășurat în cearșafuri, de o menajeră. Documentele din instanță arată că acesta a fost lovit cu o statuie din ceramică și strangulat cu un cablu de telefon.

Barry Crane, pe numele adevărat Barry Cohen, a cunoscut faima în anii 1970 și 1980, când a regizat mai multe episoade din seriale precum „The Incredible Hulk”, „Hawaii 5-O”, „Dallas” și „Wonder Woman”. El a fost producător asociat al serialului „Mission: Impossible/ Misiune: Imposibilă”, care a inspirat seria de filme omonimă, cu Tom Cruise în rol principal, începută în anii 1990.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×